Lansări de carte la Școala de Vară 2025 – Băile Felix

Pe data de 25 iulie 2025, în cadrul Școlii de Vară organizate de Facultatea de Științe Politice – Universitatea din București și Centrul de Excelență pentru Studiul Minorităților Transfrontaliere, au avut loc două lansări de carte remarcabile la Pensiunea Verde din Băile Felix.

Publicul prezent a avut ocazia să participe la lansarea următoarelor volume:

📘 „Pe urmele valahilor uitați. Despre etnogeneza românilor” – autor Ionuț Țene, editura Casa Cărții de Știință
📕 „Ordine, congregații și institute ale Bisericii Romano-Catolice” – autor Ștefan Herchi, editura Convex Oradea

Evenimentul a oferit un prilej de reflecție asupra identității, memoriei istorice și realităților religioase din spațiul românesc și european, fiind un moment special de dialog cultural și academic.

Mulțumim tuturor celor prezenți și felicitări autorilor!