Conferință Oradea | Iulie 2024

În data de 19 iulie 2024 CESMINT a organizat, cu sprijinul Facultății de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi al Global Campus of Human Rights, a organizat la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii din Oradea conferinţa Impactul anului electoral 2024 şi al conflictelor în desfăşurare asupra minorităţilor naţionale la nivel naţional şi internaţional (link program). Descarcă programul complet

CESMINT a susținut apariția unui număr special din revista Civil Szemle

CESMINT a susținut apariția unui număr special din revista Civil Szemle intitulat POLITICAL PARTIES AND CIVIL SOCIETY: A CENTRAL AND EASTERN EUROPEAN PERSPECTIVE. Descarcă revista

CESMINT, alături de alți parteneri, organizează la Arad în perioada 10 – 11 noiembrie conferința internațională „Siguranța publică și nevoia de capital social ridicat”, aflată la a cincea ediție

In cadrul acestei conferințe, CESMINT organizează panelul intitulat “Reziliența minorităților naționale”. În cadrul acestui panel, moderat de prof. Univ. Dr. Radu Carp, Președinte CESMINT, sunt prezentate lucrarile: 1. „Politica de asimilare a minorităţilor naţionale din China”/”The assimilation policy of national minorities in China”. Professor PhD., Radu CARP, President CESMINT; 2. „Consideraţii privind „buna vecinătate” şi relaţiile de cooperare transfrontaliere /Considerations …

CESMINT a participat la conferința National Minorities in Romania and Europe

Prof. univ. dr. Radu Carp, Președinte CESMINT, a participat in perioada 19 – 21 octombrie la conferința National minorities in Romania and Europe – successful minority policies for social cohesion and democratisation, organizată la Timisoara de Forumul Democrat al Germanilor din România si de Fundația Hanns Seidel. Radu Carp a moderat trei paneluri din cadrul acestei conferințe despre legislația minoritatilor nationale in diferite tari din Europa si despre …

CESMINT a participat la Academia Interculturala din cadrul Festivalului Pro Etnica 2023

Prof. univ.dr. Radu Carp, președintele CESMINT a participat la Academia Interculturală din cadrul Festivalului Pro Etnica desfășurat la Sighișoara în perioada 22 – 27 august. Tema lucrării prezentate a fost “Recensământul populației cu privire la minoritățile naționale din România și impactul sau asupra politicilor publice”.

Conferință Oradea | Iulie 2023

În data de 14 iulie 2023 CESMINT, în colaborare cu Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, a organizat la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii din Oradea conferinţa Minorităţile naţionale. Stadiul cercetării din România şi noi perspective la nivel european (link program). În cea de-a doua zi a conferinţei participanţii au organizat o vizită la Gyula, Ungaria, cu sprijinul Consulatului …

Pe data de 27 mai CESMINT a lansat la Biblioteca Județeană Oradea 2 volume

Pe data de 27 mai 2022 CESMINT a lansat la Biblioteca Județeană Oradea volumul „Reprezentarea politică a minorității slovace din România” de Claudia Cardoș și volumul „Perspectivele minorității slovace din România în contextul migrației și provocărilor socio-demografice” de Claudia Cardoș, Radu Carp, Cristina Matiuță și Ștefan Herchi. Au prezentat volumele din partea CESMINT Radu Carp, Cristina Matiuță și Ștefan Herchi.

Lansare de carte despre minoritatea germană din Dobrogea

Miercuri, 11 mai 2022, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, a avut loc lansarea cărții „Dobrudscha. Deutsche Siedler Zwischen Donau und Scwarzem Meer”, semnata de dr. Josef Sallanz, Lectoratul DAAD în Republica Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. La eveniment au participat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici – directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța; dr. …