Am luat act cu surprindere de gestul domnului Darius Vâlcov, înalt oficial guvernamental care a ales să denigreze grav o organizaţie a minorităţilor naţionale, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), prin opinia potrivit căreia ar fi vorba de o organizaţie care susţine o ideologie totalitară.
Consecinţele gestului domnului Vâlcov sunt extrem de grave, nu doar imaginea FDGR fiind afectată dar şi imaginea României ca stat care acordă protecţie şi sprijin minorităţilor naţionale.
Susţinem integral poziţia grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi a Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.
Solicităm Guvernului României să dezavueze public acest gest.
Considerăm că domnul Vâlcov nu mai poate ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică în urma acestui gest de discriminare la adresa tuturor minorităţilor naţionale din România.